 |
| Hotel Flamingo |
Hotelul pe care l-am ales se numea Flamingo si era catalogat ca fiind de trei stele plus. De data asta chiar asa era, o camera destul de spatioasa cu vedere partiala la mare. Plaja privata din spatele hotelului nu era cine stie ce, numarul de paturi cu umbrelele aferente destul de limitat, astfel incat batalia cu poporul invadator rus trebuia dusa de dimineata pentru obtinerea unui loc sub soare.
 |
| Dalyan |
Excursiile pe care doreai sa le faci se luau direct de pe strada si, cel mai important, pretul era negociabil. Asadar, din oferta de la taraba am ales doua excursii: Delta Dalyan si insula greceasca Rhodos, aflata la cam o ora distanta de mers cu vaporul.
 |
| Dalyan |
Delta Dalyan, ca de altfel intreaga excursie, a fost o dezamagire pentru noi din mai multe puncte de vedere. Primul ar fi ca am nimerit intr-un grup de rusi (normal), singurii outsideri fiind noi si doua doamne din Anglia. Problema n-ar fi fost prea mare, daca ghidul n-ar fi explicat cam 30 de minute in limba rusa si maxim doua fraze in engleza pentru noi ceilalti. Astfel ca n-am inteles mai nimic din tot ce-am vazut. In al doilea rand, cand vii din Romania si stii cam cum arata o delta adevarata, cea turceasca pare o gluma rasuflata. Doua-trei canale obosite si cam atat.
 |
| Dalyan |
Dupa ce terminai de navigat prin minidelta, turcii te opreau la niste bai de namol, loc unde, dupa cum aratau pozele de la intrare, se "scaldase" si Sting. Iarasi pentru ca veneam din Romania, cu mirosul de Techirghiol pastrat in nari inca din copilarie, ghiolul turcesc era, in comparatie, ca un fel de lighean ceva mai negru si, parca, ceva mai murdar. Singura smecherie din toata excursia asta era o plaja cu adevarat frumoasa si mare la care ti se permitea sa-ti petreci cateva ore. Excursia se incheia apoteotic cu o vizita la o fabrica de bijuterii din aur sau cam asa ceva, de o plictiseala extrema. Cred ca drumul de intoarcere a fost cel mai frumos. Ghidul rus avea o voce atat de monotona si vorbea atat de mult, evident in limba lui, incat era imposibil sa nu te fure somnul.
 |
| Rhodos |
Cu Rhodos a fost alta poveste. N-aveam ghid, eram pe cont proriu deci puteam sa facem ce vrem. Agentul de turism turc care ne-a vandut excursia m-a rugat ca, daca tot trec granita la greci, sa-i iau si lui din free-shop-ul din port doua cartuse Marlboro Light. Mi-a dat 30 de euro si m-a rugat sa-l caut totusi cand ma intorc.
 |
| Rhodos |
Acum, eu prea mult pe mare nu mai navigasem la viata mea, singura experienta, destul de trista, fiind traversarea Canalului Manecii, de la Calais la Dover, prin 1992, atunci cand a trebuit sa ajung in Anglia. Raul de mare m-a luat din port, imediat ce am pasit in vaporul spre Rhodos. Mie imi venea sa ma tavalesc pe jos de rau, Adelinei pe jos de ris. In fine, chestie de caracter. Ceea ce ma ingrozea si mai tare era ca trebuia sa ma intorc cu acelasi mijloc de transport.
 |
| Rhodos |
Rhodos a fost prima insula pe care am pus piciorul si ne-a lasat o impresie foarte buna. Ne-am pus la curent rapid care e treaba cu Colosul si de ce nu mai e, dupa care am plecat sa exploram imprejurimile. Ne-am dat in sus si-n jos pe toate stradutele in cautare de suveniruri si, evident, chestii din piele de care auzisem noi ca sunt ieftine si de buna calitate. Nu prea erau nici ieftine si nici vreo calitate deosebita n-am vazut, astfel ca ne-am rezumat la cadouri cu continut alcoolic, mai exact Uzo.
 |
| Rhodos |
Turcul din Marmaris ne-a avertizat, la plecare, ca grecii sunt cam tepari si sa nu ne asezam la vreo masa la restaurant ca ne lasa lefteri. Asa ca am luat aminte la ce ne-a zis si ne-am uitat cu mila, dar si cu foame la sutele de meseni care bagau in ei souvlaki si tzazky. Sfatul turcului era, in mod cert, o prostie, probabil vreo reminescenta a urii seculare dintre cele doua popoare. Ca sa fiu sincer, gandindu-ma la drumul de intoarcere nici nu prea imi venea sa ma infig in vreo mancare, desi, dupa ce cativa ani mai tarziu am gustat din bucataria greceasca, mi-am dat seama ca merita orice risc.
 |
| Rhodos |
Intoarcerea spre Marmaris a fost la fel de traumatizanta pentru mine si la fel de amuzanta pentru Adelina. In vapor, pe un ecran gigantic rulau episoade cu Mr. Bean. Eu sunt fan Mr. Bean, dar in ziua aia putea sa stea langa mine si sa faca orice, nu ar fi avut cum sa-mi coboare sub nicio forma stomacul la locul lui. Cel mai mult l-am urat pe un nene, de sorginte germanica dupa cum arata, care a dormit blana de la inceput si pana la capatul croazierei. Ajuns in port in Marmaris, m-am executat si i-am luat turcului doua cartuse de tigari, exact cum imi ceruse.
Una peste alta, saptamana petrecuta la turci a fost ceva deosebit, convingandu-ne inca o data ca ideea de a nu mai da bani pe o vacanta mult mai scumpa si infiorator de enervanta pe litoralul romanesc, e una foarte buna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu